Tudorel Toader, noi informații despre extrădarea lui Sebastian Ghiță: Luni mă întâlnesc cu ministrul Justiţiei din Serbia

Tudorel Toader, noi informații despre extrădarea lui Sebastian Ghiță: Luni mă întâlnesc cu ministrul Justiţiei din Serbia

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a dat, marți, noi informații despre extrădarea lui Sebastian Ghiță.

Toader este de părere că România și-a îndeplinit obligațiile și precizează că luni va avea o întâlnire cu ministrul Justiţiei din Serbia și cu preşedintele Curţii Constituţionale din țara vecină.

”Partea română şi-a îndeplinit obligaţiile de transfer a tuturor documentelor necesare şi a celor suplimentare solicitate. Nici ministrul Justiţiei din România, nici instanţele de judecată din România nu pot interveni, nu pot genera măsuri de accelerare a soluţionării cauzei de către instanţa competentă din Serbia. (…) Evident vom discuta instrumentele juridice de cooperare dintre cele două state, dar inevitabil va fi şi subiectul acesta.”, a declarat Tudorel Toader, potrivit news.ro.

“Ce putem să facem noi şi ce zic eu că am făcut MJ şi instanţele naţionale, cu promptitudine am răspuns la toate solicitările pe care le-au făcut”, a adăugat ministrul Justiţiei.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă a plecat din țară în decembrie 2016. El a fost reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2017 şi plasat apoi în arest preventiv în 26 mai pe cauţiune. Lui Ghiţă i-a fost reţinut paşaportul şi i s-a interzis să părăsească Belgradul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`