Șeful Inspectoratului General de Aviație al Ministerului de Interne, Dorel Grădinaru, a fost demis marți de ministrul Gabriel Oprea, informează B1 TV. Grădinaru conducea Inspectoratul General de Aviaţie din mai 2008.
Demiterea acestuia este o consecință a tragicului accident aviatic de pe Lacul Siutghiol, unde patru persoane au murit după prăbușirea elicopterului SMURD.
Atribuțiile funcției de inspector general al IGAv vor fi preluate de către general de flotilă aeriană Ion Cristinel Reliu, din cadrul MApN, începând cu data de 23 decembrie 2014, informează Ministerul de Interne, într-un comunicat. Noul inspector general al IGAv al MAI va avea ca adjunct pe comandor Machedon Laurențiu.
Generalul de flotilă aeriană ION Cristinel Reliu a fost în perioada 2011-2014 comandant al Bazei 90 Transport Aerian – MApN, ultima funcție ocupată în cadrul MApN fiind de șef Instrucție și doctrină în cadrul Forțelor Aeriene Române.
Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a anunțat marţi că procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi regândite, precizând că are sprijinul premierului Victor Ponta în acest demers.
Potrivit lui Oprea, aceste proceduri vor fi reanalizate „în regim de urgenţă”, după tragedia în care patru oameni şi-au pierdut viaţa. (Detalii AICI)
În acest caz, Parchetul Militar a deschis un dosar penal pentru fapte, pentru ucidere din culpă şi măsurile legate de securitatea în muncă, iar în prima şedinţă de guvern a noului cabinet Ponta s-a decis organizarea unui audit extern la direcţia condusă de Raed Arafat.