Șerban Huidu, susținut de fani după accident: O să treci şi peste asta! Îți suntem alături tot timpul!
Fanii realizatorului TV Șerban Huidu au postat mesaje de încurajare pe profilul acestuia de Fcebook, pentru a fi alături de el în momentele sale grele.
Totuși, unii i-au adresat și critici, după ce Șerban Huidu a fost implicat, duminică, într-un accident rutier soldat cu moartea a două persoane.
Un alt fan al prezentatorului îi adresează acestuia încurajări: „Şerbănel ! O să treci şi peste asta!! noi îţi suntem tot timpul alături! la bine şi la greu! În tot răul este un bine! Bine că sunteţi voi teferi fizic, deocamdată! Iar familiilor îndoliate : Condoleanţe!„.
„Soarta te pune din nou la încercare, sper să fie bine. Dumnezeu să-i ierte pe cei morţi„, scrie un utilizator.
„Șerbănică, să iți dea Dumnezeu putere să treci prin încercarea asta. Teribil de rău îmi pare de cele două persoane decedate, condoleanțe familiilor. Suntem alături de tine”, spune un alt fan.
Pe de altă parte, alți utilizatori critică faptul că Huidu conducea după ce, la mau puțin de un an, a suferit un traumatism cranio-cerebral: „Având în vedere că el a suferit un accident la cap în urmă cu ceva vreme cred că nu trebuia să i se dea voie să conducă iară. Soţia ce păzea? De ce i-a dat voie?.”
Șerban Haidu a fost implicat, duminică, într-un grav accident rutier, petrecut în localitatea brașoveană Timișul de Sus, după ce autoturismul în care se afla a intrat pe contrasens, ciocnindu-se frontal cu o mașină marca Dacia Logan care venea din sens opus.
În urma impactului și-au pierdut viața două persoane, care se aflau în Dacie la momentul accidentului.