Angajații ROMATSA amenință cu greva generală. Sindicaliștii acuză conducerea companiei că nu a respectat rezultatul temporar al negocierilor pe care le-au avut cu Ministerul Transporturilor, după ce luna trecută, controlorii de zbor au făcut o grevă de avertisment de două ore.
Angajații ROMATSA îl acuză pe directorul companiei că face angajări și dispune sporuri preferențiale, în condițiile în care controlorii de zbor nu au contract colectiv de muncă. Motiv pentru care sindicaliştii spun că au depus şi o plângere la DNA.
Potrivit B1 TV, sindicaliştii dau asigurări că, din momentul în care data grevei generale va fi stabilită, vor aştepta mai întâi câteva zile, pentru a da timp guvernanţilor să remedieze situaţia, iar pasagerii să nu aibă de suferit.
Sindicaliştii au depus chiar şi o plângere la DNA pentru modul abuziv în care ar fi fost angajaţi 3 generali în cadrul ROMATSA. Oamenii se plâng că mai mulţi controlori de trafic au renunţat la licenţele lor, deoarece locurile din conducere sunt date „pe sprânceană”, iar ei sunt obligaţi să rămână zeci de ani în aceleaşi funcţii.
Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România susţine că desemnarea noii conduceri a ROMATSA şi numirea lui Aurel Stanciu în funcţia de director general, dar şi a altor membri ai Consiliului de Administraţie s-au făcut cu încălcarea legii. În cazul lui Stanciu, acesta ar fi semnat hotărârea prin care a fost constituită comisia de examinare ce urma să-l numească în funcţie.
„Participarea şi semnarea hotărârii de constituire a comisiei de examinare reprezintă o participare directă la procesul de luare a deciziei, prin faptul că urma să acceadă la funcţia de director general, astfel este evident că domnul Ion Aurel Stanciu era într-un real conflict de interese, particând la luarea unei decizii care în mod evident îl avantaja. Asemenea încălcări ale legii nu pot avea drept consecinţă decât nulitatea hotărârii de constituire a comisiei de examinare, care l-a şi desemnat pe domnul Ion Aurel Stanciu în calitatea de director general”, se arată în documentul trimis de angajaţii ROMATSA Dirercţiei Naţionale Anticorupţie.