Eveniment
Sindicalistul Liviu Luca a fost plasat marți sub control judiciar în dosarul în care a fost rețint luni, fiind acuzat de constituire de grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani, informează Agerpres. Decizia nu este definitivă.
Procurorii au descins luni la domeniul sindicalistului din localitatea prahoveană Păuleşti. După mai multe ore de audieri Luca a fost reținut de procurorii DIICOT Ploiești.
În acelalși dosar, alte trei persoane au fost puse sub control judiciar.
Potrivit unor surse judiciare, Liviu Luca și alte persoane au constituit o grupare care, în perioada 2005-2009, a prejudiciat PSV Company, fosta Petrom Service, cu peste 15 milioane lei.