Studenții din patru mari centre universitare din țară vor putea studia un semestru sau un an într-un alt oraș.
Programul va începe în toamnă, iar participanții vor avea masa și cazarea asigurate.
Universitățile implicate în proiect sunt cele din Cluj Napoca, Iași, Timișoara și București, scrie Digi24.
Examenele vor fi susținute cu alți profesori, dar creditele vor fi recunoscute la facultatea la care au fost admiși.
„Vom face o perioadă de înscriere pentru astfel de mobilități Erasmus, vom pune la dispoziție facultățile unde pot să meagă, iar în funcție de înscrieri le vom centraliza, vom discuta cu universitățile respective, vom vedea numărul de locuri care pot să asigure astfel de mobilitate, pentru că noi trebuie să le asigurăm și cazările”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara.
Prima instituție care va deschide acest program este Universitatea Babeş-Bolyai ai cărei studenți vor putea studia primul semestru în Timişoara, Iaşi sau Bucureşti.
„Deci cu cel puţin 500 de lei şi acolo unde este cazul cu cealată bursă de studiu sau de merit, cu asigurarea cazării pe care toate cele cinci universităţi s-au angajat să o rezolve credem că toţi aceşti studenţi se pot descurca”, este de părere prorectroul UBB.