Oamenii care au consumat mai puțin zahăr în primii doi ani de viață sau a căror mame au mâncat mai puțin zahăr în timpul sarcinii prezintă un risc redus de a suferi de afecțiuni precum infarctul miocardic, insuficiența cardiacă și accidentul vascular cerebral, arată un studiu publicat în British Medical Journal (BMJ).
Cercetătorii au examinat date referitoare la raționalizarea zahărului în timpul războiului, în Marea Britanie. Echipa a analizat date de la 63.433 de persoane din baza de date UK Biobank, născute între octombrie 1951 și martie 1956, fără antecedente de boli cardiace, conform Agerpres.
Studiul a inclus 40.063 de persoane expuse raționalizării zahărului, care a durat din 1940 până în 1953, dar și 23.370 care nu au fost expuse la raționalizare.
Au fost examinate dosarele medicale pentru cazuri de afecțiuni precum boli de inimă, infarct miocardic, insuficiență cardiacă, aritmie, accident vascular cerebral și deces din cauza acestor afecțiuni.
Studiul arată că, în comparație cu persoanele care nu au fost expuse niciodată raționalizării, cele care au mâncat mai puțin zahăr în primii doi ani de viață și ale cărora mame au avut restricții în ceea ce privește zahărul în timpul sarcinii au avut un risc cu 20% mai mic de boli cardiace, cu 25% mai mic de infarct și cu 26% mai mic de insuficiență cardiacă, dar și de fibrilație atrială (24%), de accident vascular cerebral (31%) și de deces cardiovascular (27%).
De asemenea, s-a observat o legătură între expunerea mai îndelungată la raționalizarea zahărului și riscurile cardiace mai mici, parțial datorită reducerii pericolului de apariție a diabetului și a scăderii tensiunii arteriale.
Aceste persoane au beneficiat de o perioadă mai mare fără probleme cardiace – până la doi ani și jumătate – comparativ cu cele care nu au fost niciodată supuse unei astfel de raționalizări.
În timpul raționalizării, rațiile de zahăr pentru toată lumea, inclusiv pentru femeile însărcinate și copii, erau limitate la mai puțin de 40 de grame pe zi, iar pentru copiii sub doi ani nu era prevăzută nicio cantitate de zahăr.
Cercetătorii au concluzionat că „primele 1.000 de zile după concepție reprezintă o perioadă critică, în care nutriția determină riscul cardiometabolic pe tot parcursul vieții”.
„Mulți sugari și copii mici consumă zaharuri adăugate în exces prin dieta maternă, formula (de lapte) și alimentele solide introduse timpuriu”, au mai spus ei.
„Restricția de zahăr în primii ani de viață a fost asociată cu riscuri mai mici de (atac de cord), insuficiență cardiacă, fibrilație atrială, accident vascular cerebral și mortalitate cardiovasculară”, au adăugat.