Surpriză pentru un român! A întâlnit în Sri Lanka un localnic care știa limba română și imnul

Surpriză pentru un român! A întâlnit în Sri Lanka un localnic care știa limba română și imnul
Sursa foto: Freepik

Un turist român a trăit un moment emoționant și neașteptat în timpul unei vacanțe în Sri Lanka, după ce a descoperit, la mii de kilometri distanță de casă, un localnic care vorbea limba română, deși nu a fost niciodată în România. Întâmplarea a devenit virală pe rețelele sociale și a stârnit reacții puternice în mediul online.

Despre ce este vorba

Alexandru Lascăr, antreprenor din București, a povestit experiența pe Facebook, unde a publicat și un filmuleț surprins în orășelul Galle. În timp ce se plimba pe străzi, acesta a observat un vânzător local de brățări care, spre surprinderea sa, s-a adresat în limba română.

„Uitați aici mega surpriză ce am avut plimbându-mă prin Sri Lanka, printr-un orășel numit Galle, ceva aproape incredibil! Le arăt prietenilor că am găsit vorbitori de română”, a spus antreprenorul în timp ce filma momentul, conform Click.

Localnicul l-a salutat în română și i-a pus întrebări simple

În imagini, bărbatul srilankez poate fi auzit salutându-l politicos pe român și întrebându-l: „Ce mai faceți?”. Dialogul a continuat firesc, iar localnicul a explicat cum a ajuns să învețe limba română, deși nu a părăsit niciodată Sri Lanka.

„Eu de 10 ani am învățat în Sri Lanka româna. Limba română este dificilă. În Sri Lanka, aici am învățat. În urmă cu 10 ani, România nu era populară în Sri Lanka”, a povestit acesta.

Mai mult, pentru a-și demonstra pasiunea, bărbatul a fredonat și câteva versuri din imnul național al României, un moment care l-a emoționat profund pe turistul român.

„Mi-ar plăcea să ajung în România”

Întrebat dacă își dorește să viziteze România, localnicul a răspuns fără ezitare, zâmbind: „Mi-ar plăcea să ajung în România”. Cu toate că visează de ani buni la acest lucru, el nu a avut până acum ocazia să ajungă în țara noastră.

La final, Alexandru Lascăr a oferit mai multe detalii despre povestea impresionantă a bărbatului, explicând că pasiunea acestuia pentru România a început în urmă cu aproape două decenii.

„Omul a povestit că a întâlnit acum 20 de ani o familie de români. S-a îndrăgostit de România și de atunci visează să ajungă în România. A învățat limba română dintr-o carte, a învățat așa cum a putut el și imnul românesc”, a relatat antreprenorul.

O întâlnire care a emoționat mii de oameni

Antreprenorul a mărturisit că momentul l-a marcat profund: „E un sentiment unic, simți ceva în stomac când pățești asta într-o țară aflată la o așa distanță de România”, a concluzionat el.

Clipul a devenit rapid viral și a fost distribuit masiv. El a generat numeroase reacții de admirație, mulți români declarându-se impresionați de respectul și afecțiunea arătate față de limba și cultura română.

Ultima oră
23:57 - Un oraș turistic din Europa limitează vânzarea de alcool după ora 20. Ce a determinat autoritățile să interzică alcoolul
23:56 - Cunoscutul actor James Van Der Beek a murit din cauza cancerului. Ce simptom a ignorat mult timp până să afle că e bolnav
23:23 - Motivul real pentru care Călin Donca și Marian Godină nu se suportă. Ce i-a făcut polițistul, chiar înainte de Survivor
23:22 - China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina, în plin război. Ce rol vrea să joace Beijingul în eforturile pentru pace
22:54 - Cine sunt ispitele de „Insula Iubirii” 2026. Au fost dezvăluite primele nume care promit să zdruncine cuplurile în Thailanda
22:50 - Sală de jocuri jefuită într-un mall din Argeș. Cum încearcă polițiștii să dea de urma atacatorului mascat
22:33 - Rareș Bogdan l-a desființat pe Bolojan, după ce România a intrat oficial în recesiune tehnică: “Bazându-se pe tăieri și creșterea TVA, premierul n-a făcut mare brânză”
22:10 - Are acum președintele României toate informațiile pentru a înțelege ce se petrece în Justiție? Procurorul miliar Bogdan Pîrlog: „Ca să înțelegi sistemul, trebuie să faci parte din el și să ai o inteligență” (VIDEO)
22:09 - Incident armat sub Arcul de Triumf, în timpul unei ceremonii oficiale. De ce a fost implicat Parchetul Antiterorist (FOTO, VIDEO)
21:33 - Agricultorii din Grecia amenință cu continuarea protestelor naționale. Care sunt principalele probleme ale fermierilor și crescătorilor de animale (VIDEO)