Tanczos Barna trage semnalul de alarmă: „Avem un singur procuror în România specializat pe infracțiuni de mediu” (VIDEO)

Tanczos Barna trage semnalul de alarmă: „Avem un singur procuror în România specializat pe infracțiuni de mediu (VIDEO)
Tánczos Barna, ministrul Mediului / Foto: captură video

Tanczos Barna avertizează cu privire la nivelul ridicat al infracționalității în problemele de mediu. Mai mult, ministrul UDMR crede că justiția din România nici măcar nu este pregătită să facă față amenințărilor. Un singur procuror există în țară, specializat în infracțiuni de mediu, potrivit oficialului Guvernului.

„Sesizările noastre trebuie să ajungă la polițiști și procurori specializati în criminalitate de mediu. Cer de un an de zile de la Ministerul Justiției să găsim o soluție. Ministerul Mediului nu se va descurca niciodată doar cu Garda de Mediu. Este vorba despre o caracatiță economică.

Avem un singur procuror în țară care are o aplecare deosebită spre infracțiuni de mediu”, a declarat Tanczos Barna, pentru B1 TV.

România, obligată să se adapteze noilor măsuri europene cu privire la protecția mediului

În România, primăriile care nu vor colecta selectiv, vor fi amendate, a anunțat Tanczos Barna. De asemenea, arderea ilegală a deșeurilor este pedepsită cu închisoare de la 1 la 3 ani, în cazul persoanelor fizice.

Până în 2035, 90% dintre deșeurile menajere vor trebui reciclate, potrivit directivelor europene.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.