Târgu-Mureş: Fetiţă de 7 ani, lovită mortal de o maşină în timp ce traversa strada

Târgu-Mureş: Fetiţă de 7 ani, lovită mortal de o maşină în timp ce traversa strada
Foto: stiridecluj.ro

Zi neagră pentru o familie din Târgu-Mureş, chiar în duminica Floriilor. O fetiţă de şapte ani a fost spulberată de un autoturism, în timp ce încerca să treacă strada cu sora ei. Poliţiştii spun că o mare parte din vină o au părinţii fetei pentru că au lăsat-o nesupravegheată.

Cele două fetiţe vroiau să treacă strada pentru a merge la un magazin din apropiere. Nu era prima dată când mama lor le trimitea să facă diverse cumpărături, chiar dacă asta însemna să traverseze un drum intens circulat. De această dată inevitabilul s-a produs, iar o fetiţă a fost lovită mortal de un autoturism.

În zadar au încercat medicii de pe ambulanţă să o resusciteze pe micuţa de şapte ani. După mai bine de o jumătate de oră de eforturi, i-au declarat decesul.

„Un copil de aproximativ şapte ani era în stop cardiac, în momentul în care am ajuns noi la el. Am început totuşi manevre de resuscitare, dar după circa 40 de minute am declarat decesul, pentru că nu am obţinut niciun fel de revenire”, a declarat medicul SMURD Târgu-Mureş, Maria Salanta.

Bunicul fetiţei nu îşi explică ce s-a întâmplat şi de ce fetiţa a decis să traverseze printr-un loc nepermis, deşi trecerea de pietoni, marcată corepsunzător era la câţiva metri de casa lor.

Antonia era cel de-al cincilea copil al familiei, care aşteaptă o altă fetiţă.

Fetiţă de şapte ani, spulberată pe stradă

Ultima oră
19:10 - Alexandru Rafila îndeamnă la vaccinare: O să avem un val 4 în septembrie-octombrie. Dacă se îmbolnăvesc persoane vulnerabile, situația va pune la încercare sistemul de sănătate (VIDEO)
18:43 - Alexandru Rafila: Dacă nu se schimbă nimic în campania de vaccinare, nu există mari speranțe. Ajutăm cu toții, dar mi se pare puțin deplasat să spui ca prim-ministru că nu știi ce să faci (VIDEO)
18:17 - Peste 5 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză în România. CNCAV: Vaccinarea, cea mai la îndemână soluție împotriva COVID-19
17:32 - Belinda Bencic din Elveția a câștigat medalia de aur la tenis feminin, la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020
17:03 - Ludovic Orban, despre alegerile din PNL: Cine are covingerea că poate câștiga nu clamează victoria de dimineață până seara. Victoria se va obține pe 25 septembrie
16:45 - Florin Cîțu, către liberalii tulceni: Ați scos din Parlamentul României un om care făcea mult rău, un senator din Tulcea. Ați salvat România de un spion rus
16:23 - Salvamont România aniversează 52 de ani de activitate cu o nouă versiune a aplicației sale de mobil. Sabin Cornoiu: Este mai intuitivă și mai ușor de folosit
15:50 - Focar în SUA: 75% dintre persoanele cu COVID, vaccinate. Dr. Beatrice Mahler: „Aș susține varianta unei variante noi de vaccin” (VIDEO)
15:10 - 40 de români au rămas pe aeroportul din Barcelona. Țeapa care i-a lăsat „cu ochii în soare”
14:45 - Fast & Furious pe o autostradă din România: Un TIR, surprins în depășiri periculoase, cu 150 km/h (VIDEO)