Temperaturi foarte scăzute în ianuarie 2012: Vezi prognoza pe următoarele trei luni

Temperaturi foarte scăzute în ianuarie 2012: Vezi prognoza pe următoarele trei luni
Foto: syracuse.com

Agenția Națională de Meteorologie a publicat perspectiva meteorologică a intervalului Decembrie 2011-Februarie 2012.

Vremea se va răci considerabil din luna ianuarie, perioadă în care temperaturile vor oscila între-1 și 8 grade Celsius, în timp ce în luna decembrie în majoritatea regiunilor vor fi tempertauri apropiate normei climatologice.

Centrul European pentru prognoza vremii pe termen mediu estimează pentru România următoarele:

Decembrie 2011: Temperaturile medii lunare ale aerului vor prezenta valori apropiate de normele climatologice în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul și vestul țării, unde local valorile termice vor fi peste mediile multianuale. Cantitățile lunare de precipitații vor fi normale în cea mai mare parte a teritoriului, iar local în sudul țării sunt posibile valori sub mediile multianuale.

Ianuarie: Regimul termic mediu lunar al aerului se va situa în limite apropiate de valorile normale la scara întregii țări. Cantitățile medii lunare de precipitații vor fi apropiate de normele climatologice în cea mai mare parte a țării, cu excepția zonelor sudice și sud-vestice unde local, acestea se pot situa sub mediile multianuale lunare.

Februarie: Temperaturile medii ale aerului vor înregistra valori apropiate de mediile multianuale lunare la scara întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi normale în cea mai mare parte a zonelor, iar local în sud-vestul și vestul țării, acestea pot fi sub mediile multianuale lunare.

Potrivit ANM, aceste informații nu exclud posibilitatea apariției unor situații cu valori extreme de temperaturi sau cantități mai mari de precipitații pe intervale scurte de timp ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`