Termenul pentru doza booster a vaccinului anti-COVID, redus de la 6 la 4 luni în România

Termenul pentru doza booster a vaccinului anti-COVID, redus de la 6 la 4 luni în România
Foto: Guvernul României / Facebook

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, a anunțat joi decizia ca termenul minim pentru administrarea dozei booster de vaccin să fie devansat de la 6 la 4 luni în România.

Decizia a fost luată deoarece datele științifice arată că protecția dată de vaccin scade după 4 luni de la schema inițială de vaccinare, a spus medicul militar.

Modificarea intră în vigoare de luni, 17 ianuarie. Recomandarea fermă a CNCAV este de a se administra un vaccin pe bază de ARN mesager la doza booster, deoarece efectul vaccinurilor ARN la booster este mai bun, a afirmat Valeriu Gheorghiță.

Conform ultimelor date furnizate de CNCV, până miercuri în România făcuseră doza a treia de vaccin 2.179.080 de persoane.

Crește numărul infectărilor

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) al Guvernului a transmis cele mai recente cifre COVID-19 înregistrate în România.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 13 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 9.785 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

De asemenea, au fost raportate 36 decese, dintre care 2 anterioare”, se arată în raportul oficial, parțial. Ieri, 12 ianuarie, au fost raportate 8.600 de infectări și 44 de decese.