O femeie a murit, luni dimineață, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Sorina Lupşa avea 41 de ani și era judecătoare la Tribunalul Timiș din 2013.
Polițiștii au anunțat că au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor.
Tribunalul Timiş a transmis „sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune” familiei îndurerate.
„Cu adâncă tristeţe în suflet, anunţăm trecerea prematură în nefiinţă a colegei noastre judecător Sorina Lupşa în data de 7 iulie 2025. Sorina a fost un om deosebit, un profesionist dedicat şi un coleg mereu gata să ajute, să zâmbească şi să inspire prin calmul şi echilibrul său.
Prezenţa ei în cadrul colectivului Tribunalului Timiş a fost un sprijin pentru toţi cei care au avut privilegiul de a o cunoaşte şi de a lucra alături de ea”, a mai transmis Tribunalul Timiş, într-un comunicat.