O rețea de medici și farmaciști este acum anchetată, după ce ar fi cumpărat medicamente decontate de stat de la oameni grav bolnavi și le-ar fi revândut pe sume enorme, conform Observator.
Operaţiunea se desfăşoară din 2022, în Bucureşti şi în alte nouă judeţe din ţară.
Mai mulţi intermediari ar fi racolat persoane vulnerabile și bolnave, care primeau tratamente pe bază de reţetă, în mod legal, de la medic.
Scopul lor era să-i convingă să-şi vândă medicamentele la preţuri mici, între 200 şi 500 de lei. În realitate, o singură cutie ajungea să coste între 4.000 şi peste 12.000 de lei.
Medicamentele obținute ajungeau pe mâna medicilor. Ei emiteau reţete legale pentru alţi pacienţi şi le înmânau intermediarilor.
Mai mult, în unele cazuri, atunci când pacienţii solicitau reţete, medicii le ofereau direct medicamentele din cabinet.
Intermediarii mergeau la farmacii cu rețele respective și ridicau medicamentele. Ulterior, cu ajutorul unor facturi provenite din Bulgaria, aceştia vindeau tratamentele unor distribuitori.
Ulterior, urma revânzarea către companii din străinătate, din ţări UE unde medicamentele erau extrem de căutate.
În urma perchezițiilor efectuate în Capitală și nouă județe, mai multe persoane urmează să fie duse la audieri. Anchetatorii vor stabili prejudiciul adus bugetului de stat.