Traian Băsescu, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, în județul Alba

Traian Băsescu, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, în județul Alba

Preşedintele Traian Băsescu a participat duminică la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, organizat în comuna Avram Iancu din judeţul Alba. Şeful statului a mers pe Muntele Găina, după ce ieri a petrecut de Sfântul Ilie alături de localnicii din Costeşti şi Ungheni.

Preşedintele sosit la manifestările organizate în cadrul Târgului de Fete, eveniment organizat pe Muntele Găina din judeţul Alba, pe un platou aflat la aproape 1.500 de metri altitudine. 

Potrivit unor fotografii publicate pe pagina oficială de Facebook a suţinătorilor preşedintelui Traian Băsescu, şeful statului a petrecut noaptea la o pensiune de trei margarete din Munţii Apuseni, din comuna Vidra.

Președintele a ajuns pe platoul montan de pe Muntele Găina în jurul orei 11.00 şi imediat ce a coborât din maşină a fost înconjurat de zeci de persoane, unele dintre acestea solicitându-i să facă fotografii sau dorind doar să îi strângă mâna.

Şeful statului a urcat apoi pe jos până la Crucea Iancului, unde a depus o coroană de flori din partea Preşedinţiei României. Acolo, autorităţile locale şi judeţene din Alba au organizat duminică dimineaţă un ceremonial în cadrul căruia a avut loc o slujbă Te Deum şi reprezentanţii instituţiilor au depus coroane de flori.

Traian Igaş şi Mihai Răzvan Ungureanu au depus coroane de flori în cinstea eroilor căzuţi la datorie, în timpul revoluţiei de la 1848, chiar pe Muntele Găina.

Târgul de Fete este organizat atât în Avram Iancu, cât şi pe Muntele Găina şi cuprinde spectacole în aer liber de muzică uşoară şi populară, un târg al meşterilor populari, dar şi un concurs de tradiţii şi folclor între mai multe comune din Alba.

Băsescu, în vizită pe Muntele Găina

Embed: