Cadavrele a trei urși, găsite în Mureș. Ce le-a provocat moartea animalelor. „Au început să-și facă singuri dreptate”

Cadavrele a trei urși, găsite în Mureș. Ce le-a provocat moartea animalelor. „Au început să-și facă singuri dreptate”
Urs/Foto ilustrativ: Pixabay

Apariția tot mai frecventă a urșilor pe șosele sau chiar în apropierea locuințelor, dar și lipsa unor demersuri din partea autorităților, îi determină pe oameni să își facă singuri dreptate. Așa s-a ajuns ca localnicii să otrăvească sălbăticiunile, sătui de pagubele produse.

Cuprins:

  1. Câte persoane au cerut să le fie despăgubite pagubele produse de urși
  2. Câți urși trăiesc în România

Câte persoane au cerut să le fie despăgubite pagubele produse de urși

În localitate Bezid din judeţul Mureş, trei urşi au fost găsiţi morţi de către un cioban. Animalele înghițiseră două insecticide extrem de periculoase, interzise în România de mai bine de un deceniu.

„În acest caz a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj”, a declarat Aurica Mate, purtător de cuvânt IPJ Mureş, citată de Observator News.

Există două ipoteze în acest caz: fie animalele sălbatice au fost otrăvite intenţionat, fie au murit după ce s-au hrănit din cadavrul unei bovine infectate. Gestul reflectă disperarea localnicilor din judeţul Mureş, a căror muncă este periodic distrusă de animalele sălbatice care le intră în gospodării.

„De la începutul anului şi până în prezent, au fost înregistrate 208 dosare de despăgubire pentru pagubele produse de urşi şi lupi. Efectivele de urs evaluate în primăvara acestui an, pe fondurile cinergetice din judeţul Mureş, este de 1543, cu mult peste numărul optim de urşi”, a spus Cristina Pui, director Protecţia Mediului Mureş.

Câți urși trăiesc în România

Situația din Mureș nu este una izolată. În mai multe zone din țară există bănuieli că localnicii, de obicei ciobanii, ajung să otrăvească animalele, nemaiputând face față pierderilor mari, dar și riscului pe care îl reprezintă sălbăticiunile. Astfel, urșii ajung să moară după ce s-au hrănit din carne infestată cu antigel sau otrăviţi cu substanţe toxice interzise în Uniunea Europeană.

„Acest lucru nu e de astăzi, nici de ieri. Este de ceva timp. Cred că a început undeva la doi trei ani după oprirea vânătorii ursului şi toţi cei care au de suferit, de obicei, sunt în mediul rural, nu-i ascultă aproape nimeni şi au început să-şi facă singuri dreptate.

Cel mai grav lucru este degenerarea comportamentului acestei specii. Dacă înainte atacurile asupra omului erau doar pentru apărare, astăzi, aceste atacuri se continuă cu consumarea acestui om”, a spus Octavian Hadăr, director Asociaţie Vânătoare.

În România trăiesc aproape 13 mii de urşi.