Tribunalul București a reacționat, miercuri, la criticile dure apărute în spațiul public după ce instanța a decis clasarea definitivă a dosarului 10 August. Foștii șefi ai Jandarmeriei au scăpat, deci, de răspunderea penală. Asta în timp ce agresorii jandarmeriței Ștefania Nistor la același miting au fost condamnați recent, definitiv, la închisoare cu executare.
Tribunalul susține că decizia a fost luată „pe baza dispoziţiilor legale incidente cauzei şi pe baza probatoriului administrat pe parcursul fazelor procesuale specifice, nu pe bază de emoţii şi sentimente”. Mai precizează, de asemenea, că judecătorii sunt independenţi şi se supun doar legii.
„Hotărârea judecătorească este adoptată pe baza dispoziţiilor legale incidente cauzei şi pe baza probatoriului administrat pe parcursul fazelor procesuale specifice, nu pe bază de emoţii şi sentimente.
Constatând că reacţiile manifestate provin preponderent din partea reprezentanţilor puterilor legislativă şi executivă, Tribunalul Bucureşti reaminteşte dispoziţiile constituţionale conform cărora în statul de drept şi în democraţie cele 3 puteri ale statului: legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi în echilibru, colaborează şi se respectă reciproc,independent dacă soluţiile adoptate de fiecare dintre acestea sunt sau nu în acord cu aşteptările exponenţilor lor”, a mai transmis Tribunalul Bucureşti, într-un comunicat.
Tribunalul are și reproșuri la adresa celor care și-au exprimat nemulțumirea vizavi de decizia privind clasarea: „Discursul public la adresa hotărârilor judecătoreşti pronunţate trebuie să fie caracterizat de echidistanţă, pentru că numai respectând ordinea de drept şi hotărârile judecătoreşti se va restabili echilibrul social încălcat”.
Cât de bine s-a lucrat la acest dosar o spune Doru Oprea, unul dintre protestatarii grav răniți la manifestația din Piața Victoriei.
„Nu am fost audiat niciodată în trei ani de zile de procurorul DIICOT care a clasat cazul. Înțeleg că nici nu s-a uitat pe probe. Eu am predat pe proces verbal, într-o cutie, blugii găuriți, cu sânge, rupți de grenadă, tricoul plin de gaze, capacul de grenadă extras de doctorul ce m-a operat în noaptea aceea. (…) Eu, fiind în spital, am fost ajutat și plângerea penală a fost redactată de colegul meu Stelian Ion, care pe vremea aceea era deputat în Comisia juridică. El m-a ajutat cu redactarea plângerii. Actualul ministru al Justiției, fostul meu coleg din USR. Eu nu mai fac parte din USR din mai. Stelian Ion, înainte să fie ministru, anul trecut, chiar m-a sunat să mă întrebe dacă s-a mai întâmplat ceva, dacă am fost chemat, audiat și i-am zis că nu s-a întâmplat absolut nimic și nici nu știu ce am de făcut”, a declarat Oprea, pentru B1 TV.
„Am fost pe 10 August 2018 în Piața Victoriei alături de familie, prieteni şi colegi. Am văzut ce s-a întâmplat acolo. (…) Deși eu însumi am formulat o plângere penală după acele evenimente, nu am să comentez ceea ce s-a întâmplat astăzi în dosarul 10 august. Nici nu am să vă împărtășesc emoțiile și sentimentele mele legate de acest subiect. Ca cetățean, eu, unul, știu ce am de făcut în această privinţă”, a reacționat și Stelian Ion, acum ministru al Justiției.
Acesta a explicat apoi pe larg ce a făcut de când a devenit ministru.
Și premierul Florin Cîțu și-a exprimat dezamăgirea după verdictul Tribunalului București. Miercuri, acesta a declarat că așteaptă opiniile experților pentru a vedea dacă se mai poate face ceva.
„Este o decizie a Tribunalului și nu pot să comentez decât ca cetățean. Sunt dezamăgit, vedem că în România nimeni n-a tras în noi în decembrie, nimeni nu raspunde pentru mineriade, și avem iarăși aici încă un eveniment unde e foarte greu să găsim responsabili. (…) Am stat de vorba cu ministrul Justiției, vom vedea dacă mai există căi de atac, dacă se mai poate face ceva în acest moment. Aștept opinia experților”, a afirmat șeful Guvernului.