Guvernul a dat aviz negativ pe proiectul de lege privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale, proiect inițiat de liderii PSD-ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Avizul executivului este unul consultativ, soarta acestui proiect fiind decisă în Parlament.
"România nu este monarhie, ci republică. Palatul Elisabeta trebuie să revină statului român. Membrii Casei Regale pot să stea la Săvârşin sau în altă parte", a afirmat Tudose în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii.
Proiectul urmăreşte recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, între atribuţiile căruia se află adoptarea Statutului Casei Regale a României, instituirea unui serviciu administrativ al Casei Regale a României, strict în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale publice, care să fie finanţat de la bugetul de stat, în limita alocării bugetare şi atribuirea în folosinţă gratuită (cu păstrarea dreptului de proprietate publică al statului) a Palatului Elisabeta, ca sediu al Casei Regale a României. „Finanţarea cheltuielilor de funcţionare curentă ale Casei Regale a României se asigură de la bugetul de stat, în limita aprobată anual prin Hotărâre a Guvernului”, potrivit textului normativ.
Potrivit unui comunicat al Senatului, aceste prevederi vor asigura cadrul pentru o implicare şi mai intensă a Casei Regale în cadrul societăţii româneşti. „Este nevoie, mai mult decât oricând, de o instituţie deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru şi continuitate”, se arată într-un comunicat de presă al Senatului. Cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului susţin că iniţiativa legislativă este o recunoaştere pentru modul în care Regele Mihai şi-a făcut datoria faţă de ţară.
Acest proiect de lege a fost inițiat de liderii coaliției în contextul emoților din luna noiembrie privind soarta Regelui Mihai care se afla într-o stare critică de sănătate (ulterior decedând pe 5 decembrie), dar de atunci acesta a rămas blocat în Senat neintrând încă în dezbaterile comisiilor.