Un gest de un curaj ieșit din comun a salvat viața unei familii aflate în pericol în largul coastelor Australiei. Un adolescent de doar 13 ani a înotat aproximativ patru kilometri în ocean, timp de aproape patru ore, pentru a ajunge la țărm și a alerta autoritățile, în timp ce mama sa și cei doi frați mai mici pluteau în derivă pe mare, după ce au fost luați de curenții oceanici.
Incidentul a avut loc vineri seară, în apropierea orașului Quindalup, din statul Australia de Vest. Potrivit unui comunicat al Poliției locale, o femeie și doi copii au fost surprinși de curenți puternici în timpul unei plimbări cu caiacul și au fost duși tot mai departe de țărm.
Adolescentul de 13 ani, aflat împreună cu familia sa, a realizat gravitatea situației și a luat o decizie extrem de riscantă, dar salvatoare. Cu toate că se apropia lăsarea întunericului, iar condițiile din ocean erau dificile, băiatul a decis să încerce să ajungă singur la țărm pentru a cere ajutor, conform Știrile ProTv.
„Un băiat de 13 ani, care este un membru al acelei familii şi care se afla cu grupul în cauză, a alertat autorităţile după ce a decis să se întoarcă la ţărm, în pofida luminozităţii în scădere şi a condiţiilor dificile. El a vâslit o distanţă scurtă înainte ca apa să înceapă să intre în caiacul său, apoi a înotat aproximativ patru kilometri până să ajungă pe uscat”, a transmis Poliţia din Australia de Vest.
Salvamarul Paul Bresland a oferit detalii impresionante despre efortul adolescentului, într-un interviu pentru postul public de televiziune ABC.
„Îşi aminteşte că a înotat primele două ore cu o vestă de salvare”, a declarat acesta. „Iar acest băiat curajos şi-a spus apoi că nu va reuşi cu vesta de salvare, aşa că a renunţat la ea şi a înotat următoarele două ore fără ea”, a adăugat.
După ce a ajuns la țărm, adolescentul a reușit să alerteze serviciile de urgență, declanșând o amplă operațiune de salvare.
Mama băiatului, în vârstă de 47 de ani, fratele de 12 ani și sora de opt ani au fost localizați în jurul orei 20:30, ora locală, plutind agățați de o placă de paddleboarding. Aceștia au fost salvați de o barcă a salvamarilor și aduși în siguranță la țărm.
Autoritățile au lăudat public gestul adolescentului. „Fapta băiatului de 13 ani este excepţională, hotărârea şi curajul lui au salvat viaţa mamei, fratelui şi surorii sale”, a declarat James Bradley, reprezentant al Poliției.
La rândul său, salvamarul Paul Bresland a descris întreaga situație drept una incredibilă: „Mi-am spus: omule, asta e ceva incredibil!”, considerând reușita copilului drept „supra-umană”.