Un bărbat deghizat în femeie a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce încerca să fure o geacă dintr-un magazin de haine din centrul Capitalei. Însă, nu doar camerele de supraveghere au surprins tentativa bărbatului, ci și angajatele. Femeile au sărit să îl oprească, încercând să îi smulgă din mâini articolul furat.
Două femei încearcă să-l oprească, moment în care bărbatul devine violent și le bruschează. Pare c vrea să iasă din magazin, dar înainte de a păși pe ușă, sustrage o altă geacă şi aproape că fuge cu tot cu suportul de haine, potrivit Observator News.
Furtul s-ar fi petrecut în luna noiembrie a anului trecut, însă abia acum, după două luni și jumătate, bărbatul în vârstă de 43 de ani a fost reţinut. Pentru fapta sa, individul s-a ales cu dosar penal pentru tâlhărie calificată.
„În fapt, la data de 27 noiembrie 2024, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în calitate de angajat al unei societăți comerciale, cu privire la faptul că, la data de 18 noiembrie 2024, o persoană ar fi sustras un articol vestimentar din incinta magazinului, din Sectorul 1, iar pentru a-și asigura scăparea ar fi agrest-o fizic și ar fi amenințat-o cu acte de violență”, a transmis Poliția Capitalei.