Un poliţist din Neamț a plecat prin Europa cu o dubă pe care a scris „Jos mafia din Poliţia Română”. Ce a pățit pe drum (VIDEO)

Un poliţist din Neamț a plecat prin Europa cu o dubă pe care a scris „Jos mafia din Poliţia Română”. Ce a pățit pe drum (VIDEO)
Foto: Ioan Cănărău / Facebook

Un poliţist din Roman, județul Neamț, a plecat în concediu prin Europa cu o dubă inscripţionată cu mesajul „Jos mafia din Poliţia Română”. El a trecut deja prin Viena (Austria) şi Praga (Cehia), fiind oprit și felicitat de mai mulți conaționali. În schimb, i-au pus ceva piedici chiar agenții din România și a avut probleme și la ieșirea din țară spre Ungaria.

Protestul unui polițist împotriva „mafiei din MAI”

Ioan Cănărău este agent principal şef la Poliţia Roman, lider al Sindicatului Europol Neamţ şi vicelider la nivel naţional, notează Adevărul. El a plecat în concediu în Europa cu un microbuz pe care a scris „Jos mafia din Ministerul Afacerilor Interne” și „Jos mafia din Poliţia Română”.

Pe drum a fost oprit de mai mulți români.

„M-au oprit destui. Chiar la Donauturm Wien am vorbit cu un domn din Baia Mare, iar altul mi-a zis că este frumos şi inspirat mesajul de pe maşină. Apoi, pe o stradă, chiar în apropierea Parlamentului austriac, cineva mi-a zis că din cauza corupţiei a plecat din România”, a povestit el.

În Praga a fost salutat de mai mulți români, iar în Budapesta un conațional l-a felicitat pentru curajul de a circula cu astfel de mesaje la vedere: „Când i-am spus că sunt poliţist, a rămas interzis, foarte mirat, întrebându-mă dacă nu am probleme. I-am zis: cu duiumul”.

Peripețiile polițistului protestatar

Cănărău a povestit că a avut și probleme, fiind hărțuit în România chiar de colegii săi agenți.

„Într-o localitate din județul Bihor, aproape de Aleșd, am fost oprit de un echipaj de poliție! Colegii au recunoscut sec faptul că mașina a fost ”dată în consemn” și că șeful Poliției Aleșd a dispus să fie oprită iar polițiștii să o verifice ”la sânge”! La fel s-a întâmplat și în județul Cluj!”, a povestit el pe Facebook, unde a și postat un clip:

În schimb, Ioana Lascău, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor (IJP) Bihor, a susținut că mașina a fost oprită doarece avea colantări ce puteau obstrucţiona vizibilitatea şoferului.

De asemenea, el a avut probleme și când a intrat în Ungaria. Vameşii i-au luat actele şi l-au lăsat să aştepte vreo oră, apoi i-au spus că are parbrizul fisurat şi că trebuie să se întoarcă.

„M-am dus la Oradea şi l-am schimbat. Apoi, nu s-a mai uitat niciunul la parbriz, dar tot am stat vreun sfert de oră, după care m-au lăsat sa intru. Cred că a fost o înţelegere între şefii punctelor de frontieră, român şi ungar, să caute chichiţe”, a spus Ioan Cănărău pentru Adevărul.