Un urs scăpat dintr-un parc natural, prins de autoritățile din New Jersey

Foto: dailymail.co.uk

Departamentul de protecţia mediului din statul american New Jersey a reuşit să captureze un urs după o cursă spectaculoasă. Înainte de a-i administra tranchilizante animalul sălbatic, într-o gradină din districtul East Brunswick, întregul departament de protecţie a mediului a fost nevoit să urmărească ursul scăpat de sub control pe întreg teritoriul statului american, potrivit Daily Mail.

Anul trecut, ursul fusese capturat în alte şase oraşe dar de fiecare dată a fost eliberat într-un parc natural.

Kim Tinnes, unul dintre experţii care au ajutat la capturarea ursului, a declarat: „Cel mai probabil, în cursul unei săptămâni se deplasează pe distanţe de 150 de kilometri. Am o experienţă de treizeci de ani în domeniu şi nu cred că am capturat vreun alt urs de atâtea ori.”

Ursul american, înregistrat cu numărul 6131, deţine un impresionant record de evadări în spaţiul urban, fiind capturat de fiecare dată.

Experţii care au asistat la cea mai recentă capturare a ursului susţin că din cauza escapadelor sale îndelungate, ursul a pierdut mult din greutatea normală.

Acum, ursul cântăreşte doar 120 de kilograme, pierzând 20 de kilograme de la ultima escapadă. Specialiștii susţin că ursul se afla în căutarea unei partenere.

Urşii sunt animale solitare care pornesc la drum în căutarea următorului partener fiecare împerechere.

„Se întâmplă o dată, de două ori apoi merg mai departe în căutarea altui partener. Aici nu sunt sentimente la mijloc”, a spus Kim Tinnes.

Tags: