„Ursul carpatin“ urmărit de GHINION: Fostul luptător de MMA Ghiţă Ignat a fost săltat de poliție când părăsea închisoarea

Luptătorul Ghiţă Ignat a petrecut mai bine de doi ani jumătate în Penitenciarul Botoşani, unde a executat o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru fraude cu carduri bancare. În momentul în care se pregătea să părăsească penitenciarul, Ignat a fost luat pe sus de poliţişti şi dus în Arestul IPJ Suceava, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile din Marea Britanie, scrie Monitorul de Suceava.

Reținerea nu a fost o surpriză pentru cel supranumit „Ursul Carpatin”. Și asta pentru că pe numele suceveanului în vârstă de 33 de ani există un mandat european de arestare emis de autorităţile britanice încă din anul 2013.

Potrivit procedurilor de extrădare dintre state, punerea în executare a mandatului a fost amânată până când Ignat şi-a ispăşit pedeapsa din România. Noile acuzaţii pentru care trebuie să răspundă Ghiţă sunt foarte grave: autorităţile britanice susţin că acesta a fost recuperator de datorii pentru un om de afaceri, condiţii în care este pus sub acuzare pentru răpire şi şantaj.

Luptătorul este acuzat că în anul 2007 a răpit şi bătut de două ori un englez ce îi datora o sumă mare de bani unui arab. El va afla zilele următoare dacă Curtea de Apel Suceava va aproba sau nu extrădarea sa în Marea Britanie.

Ghiţă Ignat, zis a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava, la data de 9 iunie 2015, la patru ani de închisoare cu executare, după ce împreună cu mai mulţi indivizi a furat 165.000 de dolari australieni din conturilor unor britanici ale căror carduri au fost clonate într-un chioşc din Bazarul sucevean.

El a obţinut eliberarea condiţionată, iar ziua de 29 august a fost ultima de detenţie pentru el în Penitenciarul Botoşani.

Tags: