Într-o ediție specială a emisiunii Politica zilei, cu Ioana Constantin, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a explicat care este semnificația postului:
„Este cel mai adecvat lucru cu putință pentru orice creștin să își intensifice reflecția la sfârșitul postului măcar. Oricum tot postul este un crescendo, un traseu ascendent în care fiecare creștin ia în serios cuvintele lui Hristos și încearcă să își adecveze viața la mesajul său, încearcă să se adâncească și în același timp să se înalțe. Paradoxul e mereu prezent în spațiul creștin. Să se adâncească într-o relație mai bună cu celălalt. Termenul esențial în ecuația mântuirii noastre fiind întotdeauna celălalt, persoana de lângă noi sau care se intersectează cu noi într-un fel sau altul.
Niciodată omul nu este o insulă, nu trebuie să devină asta pentru că acest lucru se traduce în general prin egoism desfigurant. Calea creștină este o cale în care suntem invitați să mergem întâlnindu-i pe ceilalți fără să fim indiferenți. Postul ca traseu ascendent, ca o călătorie duhovnicească este o cale care ne duce întotdeauna spre celălalt, și nu ocolindu-l pe acesta”.
Acesta a explicat că prin intermediul postului, omul renunță la lucrurile care îl împovărează:
„E vorba de individualism feroce, de pragmatism, de indiferentism, de indiferență față de ceilalți, de egoism. Aceste haine grele ne țin pe loc. Postul presupune dezbrăcarea de ele, un grad fie și mic de spiritualizare. Încercăm să ne mutăm atenția de pe lucrurile banale, lucrurile strict de interes personal pe lucrurile care au un conținut spiritual. Încercăm să facem efortul acesta de a ne despărți de egoismul care ne fracturează orice gest pe care îl putem face pentru ceilalți. Acesta este registrul cel mai adânc al postului, acela spiritual”.