Eveniment
O fetiţă de trei ani, aflată în plasament în localitatea vasluiană Perieni, a ajuns, joi, la spital, după ce a fost bătută de asistenta maternală.
Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele femeii de 30 de ani pentru rele tratamente aplicate minorului, în urma unei reclamații care sesiza că fetița a fost supusă la abuzuri fizice.
Copila a fost transportată iniţial la Spitalul de Urgenţă din Bârlad, medicii stabilind că are o contuzie toraco-abdominală, informează Mediafax.
Ulterior, fetiţa a fost transferată la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, pentru investigaţii medicale suplimentare.