Victor Ponta renunță la titlul de doctor în Drept: „Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult”

Victor Ponta renunță la titlul de doctor în Drept: „Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult”
Foto: gov.ro

Victor Ponta renunță la titlul de doctor în Drept, obținut în anul 2003. Premierul a anunțat pe Facebook că a trimis marți o scrisoare către rectoratul Universității București, în care notifică renunțarea la titulatura de doctor.

„Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariției acuzațiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credință în argumentele mele la momentul apariției contestării și nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic”, motivează premierul în scrisoare.

El precizează că își va da din nou doctoratul după ce va părăsi viața politică, „respectând toate standardele și cerințele de la acel moment”.

Scrisoarea integrală a premierului, adresată Universității București:

Stimate Domnule Rector,
Vă scriu pentru a vă notifica renunțarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea București.

Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariției acuzațiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credință în argumentele mele la momentul apariției contestării și nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic.

După ce voi părăsi viața politică îmi doresc să inițiez un nou demers doctoral, respectând toate standardele și cerințele de la acel moment.

Domeniul Educației este unul fundamental și esențial nu doar pentru activitatea Guvernului ci și pentru viitorul nostru ca societate europeană. De astăzi avem un nou Ministru al Educației și Cercetării și îmi doresc ca mandatul acestuia să fie plin de succes în atingerea obiectivelor sale, fără a fi perturbat de o temă care în timp a devenit eminamente politică.

Strict personal, perioada petrecută de mine ca student al Facultății de Drept a Universității București reprezintă o amintire excepțională și regret nespus dacă discuțiile apărute după momentul preluării funcției de Prim-Ministru au afectat imaginea unei instituții pe care o iubesc la fel de mult ca toți ceilalți absolvenți ai săi!

Pentru toate aceste argumente, vă rog să luați act, domnule Rector, de decizia mea de a renunța la titlul de doctor în drept.

Cu stimă,
Victor Ponta

București, 16 decembrie 2014. În atenția Rectorului Universității București, Prof. univ. dr. Mircea Dumitru”

Președintele Traian Băsescu a vorbit de fiecare dată cu ironie despre titlul de doctor obținut de premier, numindu-l în repetate rânduri „dottore”.

„Când ești doctor în Drept ești tare. Dottore”, spunea Băsescu în 2012.

Băsescu, despre dottore Ponta

„La Drept nu inventezi formule noi..Eu am trecut la bibliografie autorii”, declara premierul în iulie 2012.

Ponta, despre titlul său de doctorat, în 2012

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului
16:04 - Călin Georgescu a recunoscut, într-un final, că a fost la herghelia de la Ciolpani, sâmbătă seara, alături de Horațiu Potra. “Eu am fost acolo pentru că m-au solicitat ei”
15:58 - Reacțiile tricolorilor după ce și-au aflat adversarii din preliminariile CM 2026. Ianis Hagi: „Atât am de zis!”
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial