Ziua si scandalul in poliție! Agentul Marian Mândroc, cel recunoscut de o minoră obligată să intretina relații sexuale cu el, a ajuns șeful firmei care asigură paza Stadionului Național, dezvaluie, intr-un material incendiar, jurnalistul Cătălin Tolontan si colegii sai. Mandroc a fost recunoscut în 2005 de către una dintre fetele abuzate de la restaurantul „Shanghai” drept „politistul cu lant de aur cu care era obligata sa se culce”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Marian Mândroc este din 2016 administratorul și directorul general al unei firme de protecție și pază, care are contracte cu Primăria Capitalei și cu aeroporturile Otopeni și Băneasa.
Vreme de 8 ani, pînă în 2014, Mândroc a fost atașat cu Afaceri Interne al Ambasadei României la Roma, iar până în 2007, șeful Antifraudei la Poliția Sectorului 3 al Bucureștiului.
Și mai înainte, în calitate de polițist, a fost recunoscut în 2005 de către una dintre fetele abuzate de la restaurantul „Shanghai”.
„A fost unul dintre cei cu care am fost obligată să mă culc”, a mărturisit în fața procurorilor DIICOT, victima, o fată de 15 ani.
Procurorii DIICOT au lipit un microfon pe unul dintre cei întemnițați laolaltă cu oamenii chinezului Mihai.
Investigatorii au văzut o sumedenie de ofițeri, zeci la număr, nu doar în fața apartamentului din Brândușelor, ci și intrând la restaurantul „Shanghai”, capitala comerțului cu carne vie.
Și, în decembrie 2005, când pe traficanți i-au aruncat în arest și le-au infiltrat un om cu microfon, au început recunoașterile care i-au avut ca ținte pe polițiștii care orbitau rețeaua.
Pozele lor, cu fișe detaliate în spate, le așteptau pe fete în sediul DIICOT.
Cinci dintre ele între 14 și 17 ani, fetele au avut curajul să pună degetul pe 10 ofițeri care frecventau „Shanghai”, restaurantul sau salonul de masaj.
Victimele au recunoscut polițiștii, comisari din Garda Financiară, oameni de la Autoritatea pentru străini, ba chiar si un procuror și un ofițer SRI.
„Ceea ce ne surprinde este evolutia acestor oameni recunoscuti de fetele de la Shanhai, si faptul c, dup atâtia ani, ei neagă. Nu vii sa le aspui altceva, după atatia ani, Parchetul General a recunoscut acum cateva zile ca a inchis cercetarile in ceea ce ii priveste, fara sa caute niciun fel de element in ceea ce ii priveste”, a declarat pentru B1 TV Cătălin Tolontan, autorul investigațiilor.
Mândroc a fost numărul 9 dintre cei recunoscuți de una dintre fetele abuzate sexual în restaurantul „Shanghai” drept, sustine tanara, „polițistul cu lanț de aur, cu care am fost obligată să mă culc”.
Fata era minoră, iar Mândroc era director.
El ocupa funcția de șef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Sectorului 3, promovat chiar în timpul în care rețeaua chinezului Mihai era la apogeu.