Un bărbat originar din Kent, tată a patru copii, a murit la doar 40 de ani din cauza unui cancer intestinal depistat mult prea târziu. Deși inițial credea că durerile abdominale sunt cauzate de stres, realitatea a fost cu mult mai gravă. Acesta avea cancer terminal, cu metastaze extinse, potrivit Mirror, citat de către Observator News.
Kyle Ingram-Badwin a început să simtă un disconfort abdominal încă din toamna anului trecut. În ciuda durerilor persistente, bărbatul nu a suspectat nimic grav și a pus totul pe seama stilului său de viață tot mai agitat. După o vizită la medicul de familie, a fost trimis acasă cu un diagnostic provizoriu de pietre la fiere. O săptămână mai târziu, acesta a ajuns la spital de urgență, unde potrivit medicilor s-a descoperit o realitate șocantă.
Un CT a scos la iveală mai multe formațiuni suspecte pe ficat, iar medicii au confirmat că era vorba de cancer, într-o stare foarte avansată. Diagnosticul final a fost cancer de colon în stadiul IV, cu metastaze hepatice. Kyle a urmai mai multe ședinte de chimioterapie și tratamente țintite, dar boala a continuat să se răspândească în corpul lui.
Înainte să moară a transmis un mesaj puternic celor dragi: „Nu am avut simptomele clasice. Dacă aveți vreo nelămurire legată de sănătate, insistați la medic. Nu vreau ca altcineva să treacă prin ce am trecut eu.”
Soția sa a anunțat moartea sa pe o platformă de donații unde Kyle își documentase lupta cu boala. Familia a fost devastată, mai ales că cei patru copii ai săi au vârste cuprinse între 1 și 12 ani.