Jerry Leiber, textierul american cunoscut în principal pentru cântecele “Hound Dog” și “Jailhouse Rock” cântate de Elvis Presley, a murit, luni, la Los Angeles, la vârsta de 78 de ani, informează BBC.
Compozitorul a murit în urma unei insuficiențe carido-pulmonare.
Leiber, textier și Stoller, compozitor, care au colaborat ani la rând, au format una dintre cele mai influente dute de autori-compozitori din anii ’50. Cei doi au abordat un stil muzical melodios, inspirat din blues și jazz.
Datorită lor, grupul The Coasters a devenit celebru prin melodiile “Searchin’”, “Yakety Yak”, “Poison Ivy”, “Charlie Brown”, “Down in Mexico” și “Little Egypt”.
De asemenea, ei au compus și celebra melodia “Stand by Me” cu Ben E. King. Formații ca The Beatles, Rolling Stones, B.B. King, James Brown, Little Richard, Jerry Lee Lewis le-au cântat compozițiile.