Academia Americană de Film a schimbat sistemul de votare pentru premiile Oscar

Academia Americană de Film a schimbat sistemul de votare pentru premiile Oscar
Toţi membrii Academiei Americane de Film pot vota la toate cele 24 de categorii ale Premiilor Oscar, începând cu acest an, a anunţat, sâmbătă, preşedintele acestei uniuni, Hawk Koch.Astfel, Consiliul Academiei...

Toţi membrii Academiei Americane de Film pot vota la toate cele 24 de categorii ale Premiilor Oscar, începând cu acest an, a anunţat, sâmbătă, preşedintele acestei uniuni, Hawk Koch.

Astfel, Consiliul Academiei a aprobat decizia de a permite membrilor să vizioneze nominalizaţii la categoriile „cel mai bun scurtmetraj documentar” şi „cel mai bun film într-o limbă străină” pe marele ecran sau pe DVD, scrie Huffington Post

Academia Americană va pune la dispoziţia votanţilor DVD-uri cu filmele nominalizate la următoarele categorii: „cel mai bun film într-o limbă străină”, „cel mai bun lungmetraj documentar”, „cel mai bun scurtmetraj documentar”, „scurtmetraj de animaţie” şi „scurtmetraj live-action”.

La edițiile anterioare, membrii Academiei trebuia să vadă filmele nominalizate obligatoriu într-un cinematograf.

„Această schimbare este o continuare a eforturilor noastre de a mări gradul de participare a membrilor Academiei în toate aspectele, inclusiv votarea pentru oremiile Oscar. Bazându-ne pe faptul că la runda trecută de votare 90 la sută dintre cei care trebuia să voteze au votat, vrem să dăm membrilor noştri posibilitatea de a vedea aceste noi filme şi de a vota la aceste categorii anul viitor”, a dăugat Koch.

Gala premiilor Oscar de anul viitor va avea loc pe 2 martie.