Academia de Arte Frumoase din Sankt Petersburg, avariată de un incendiu

Academia de Arte Frumoase din Sankt Petersburg, avariată de un incendiu
Foto: saint-petersburg-russia.org

Academia de Arte Frumoase din Sankt Petersburg a fost avariată de un incendiu care a izbucnit la nivelul acoeprișului clădirii, a anunțat, marți, Ministerul pentur Situații de Urgență din Rusia, citat de AFP.

Incendiul a izbucnit în noaptea de luni spre marți şi a distrus o suprafaţă de peste 150 de metri pătraţi.

În cursul nopții, aproximativ 100 de pompieri au fost deplasați la fața locului.

Patru ateliere și o cupolă au fost avariate. Pe de altă parte, nu au fost înregistrate victime.

Clădirea Academiei de Arte Frumoase, situată pe malul râului Neva, a fost inaugurată în 1757. Mai mulţi artişti ruşi, precum Ilia Repin şi Mihail Vrubel, şi-au făcut studiile în această instituţie.