O româncă din Ivrea, Italia, în vârstă de 27 de ani, a lovit cu mașina două femei, pe trecerea de pietoni, ambele stingându-se din viață.
Accidentul s-a petrecut, sâmbătă, pe un drum cunoscut pentru numeroasele accidente mortale înregistrate în special din cauza excesului de viteză.
Cele două victime, cu vârste de 73 și 39 de ani, au fost transportate de urgenţă la spital.
Din nefericire, una dintre ele a murit câteva ore după producerea accidentului, iar cealaltă în cursul zilei de duminică, potrivit presei internaționale.
În caz, românca este acuzată de o dublă crimă stradală.