Acordul comercial UE-SUA a fost aprobat de Comisia de Comerț a Parlamentului European

Acordul comercial UE-SUA a fost aprobat de Comisia de Comerț a Parlamentului European
Foto: progresosemanal.us

Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, un acord comercial SUA-UE aflat în faza de negociere, a fost aprobat de Camera de Comerț a Parlamentului European, acesta fiind un prim semnal favorabil proiectului, transmite Mediafax.

Acordul a fost aprobat de 28 europarlamentari, printre care socialiști, conservatori și liberali, iar 13 au votat contra proiectului. Printre ei s-au aflat europarlamentarii grupului verzilor, inclusiv francezul Yannick Jadot, care a denunţat „trădarea grupului socialist” mai ales în privinţa aprobării acordate de acest partid controversatei clauzei a instanţelor de arbitraj.

Această clauză nu este văzută cu ochi buni de mai multe state europene care consideră că aceasta ar putea lăsa deschisă oportunitatea contestării politicilor publice comunitare de către companiile multinaționale.

Proiectul este respins cu vehemență de către europarlamentarii ecologiști.