Emmanuel Macron, președintele Franței, a încercat să reîmprospăteze relațiile cu Polonia, unde a desfășurat o vizită de lucru luni, într-un moment în care Brexitul și resurgența naționalismului dau o nouă formă alianțelor și scad nivelul de încredere în UE, relatează Reuters.
Macron a insistat pe nevoia statelor membre de a pune la punct proiecte de integrare militară, un mesaj ce ar putea stârni interes pentru un stat ca Polonia, dar și pentru alte state de sub fosta Cortina de Fier, care sunt tot mai îngrijorate de agresivitatea Rusiei după anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea în 2014.
„Voi fi fericit în ziua în care poporul polonez va putea spune: «În ziua în care sunt atacat, știu Europa ne poate proteja». Pentru că în acea zi, senzația de apartenență europeană va fi indestructibilă”, a spus Macron, într-o conferință de presă comună cu omologul său polonez, Andrzej Duda.
Poziția președintelui francez vine în contextul în care, în ultimele luni, el a militat pentru o dezghețare a relațiilor cu Rusia, evocând o așa-zisă Europa de la „Lisabona, la Vladivostok”. Cu toate acestea, în ciuda apropierii sale de Vladimir Putin, Macron s-a apărat: „Franța nu este nici pro-rusă, nici anti-rusă; e pro-europeană”.
Tot în marja acestei întrevederi bilaterale, potrivit Reuters, Polonia a anunțat că este gata să ia parte la proiectul de construire a unui tanc european.
„Vom vorbi despre participarea noastră în proiectul de construire a tancului european. Am vrea să luăm parte la acest proiect”, a spus Duda, în cadrul aceleiași conferințe de presă.