Soția lui Michael Schumacher, fostul pilot de formula 1 care a suferit un accident în timp ce se afla la schi, este acuzată că nu le permite prietenilor acestuia să-l viziteze. Totul în contextul în care câțiva jurnaliști nemți au scris zilele acestea că fostul pilot și-a revenit spectaculos și poate merge, informație care a fost negată oficial, B1 TV.
Cele mai dure acuzații vin din partea fostului manager a lui Schumi, Willi Weber. Acesta o acuză pe soția fostului pilot că nu îi permite să-l viziteze pe fostul său client.
Weber povestește că a încercat de multe ori să obțină acordul femeii pentru a-l vizita pe fost campion de Formula 1, dar de fiecare dată s-a lovit de un refuz. El mărutrisește că avea o relație excelentă cu Schumacher.
Fostul manager a declarat pentru ziarul Bild că și familia acestuia suferă în urma deciziei soției fostului campion, deoarece relația cu acesta era una veche de 25 de ani.
Willi Weber a fost managerul lui Michael Schumacher timp de 22 de ani, în perioada 1988 – 2010.
După accidentul suferit la schi în 2013, Schumacher a fost trezit de doctori din coma indusă în iunie 2014. A fost externat din spitalul din Grenoble și transferat în Elveția, la o clinică din Lausanne.
La începutul lunii septembrie 2014, fostul pilot a fost mutat din nou. De această dată, în locuința sa, transformată într-o adevărată unitate medicală de recuperare.