Administraţia ucraineană analizează posibilitatea transferării Iuliei Timoşenko în străinătate

Administraţia ucraineană analizează posibilitatea transferării Iuliei Timoşenko în străinătate
Administrația ucraineană analizează posibilitatea unui transfer a fostului premier Iulia Timoșenko, aflată în detenție, în străinătate, potrivit Mediafax."Avem indicii că se încearcă autorizarea...

Administrația ucraineană analizează posibilitatea unui transfer a fostului premier Iulia Timoșenko, aflată în detenție, în străinătate, potrivit Mediafax.

„Avem indicii că se încearcă autorizarea transferului Iuliei Timoşenko în străinătate, pentru a primi îngrijiri medicale adecvate”, a declarat un oficial ucrainean, aliat al Iuliei Timoșenko.

În mai 2012, Iulia Timoşenko a fost transferată de la închisoare la Spitalul Public din Harkiv, din cauza unei hernii de disc.

Încarcerată în august 2011, Timoşenko a fost condamnată două luni mai târziu la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. În prezent, ea este anchetată într-un dosar de fraudă fiscală. Totodată, a fost inculpată pentru complicitate în asasinarea unui deputat în 1996.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`