Aglomerație la Predeal. Sute de turiști au uitat de regulile sanitare și s-au înghesuit pe pârtia Clăbucet

Aglomerație la Predeal. Sute de turiști au uitat de regulile sanitare și s-au înghesuit pe pârtia Clăbucet
FOTO: captură Digi24

Pârtiile de la Sinaia s-au închis, iar instalațiile de transport pe clabu nu au mai funcționat din cauza condițiilor meteo nefavorabile. La scurt timp, însă, toată aglomerația s-a mutat la Predeal. Turiștii au luat cu asalt pârtia Clăbuget și au uitat total de regulile și restricțiile sanitare.

Sute de turiști s-au înghesuit pe domniul schiabil de la Predeal, în cursul zilei de duminică, după ce pârtiile din Sinaia au fost închise. Cei care au ales să își facă concediile pe Valea Prahovei au decis să profite și de ultima zi la munte, scrie Digi 24.

Aglomerația, motiv de îngrijorare în stațiunile de pe Valea Prahovei

La Predeal, sute de turiști s-au înghesuit pe Pârtia Clăbucet. Aglomerația îi împiedică pe turiști să respecte toate măsurile sanitare, iar distanțarea fizică, de 1.50 metri este imposibil de respectat.

Weekendul nu a fost aglomerat doar în Predeal. La Sinaia, în cursul zilei de 2 ianuarie s-au înregistrat cozi la telecabină și telegondolă, iar oamenii au așteptat și până la 2 ore ca să urce pe munte. Peste 7.000 de persoane au folosit instalațiile de transport pe cablu din stațiune, în cursul zilei de ieri.

O situația similară a fost înregistrată și în Poiana Brașov, acolo unde peste 4.000 de persoane au urcat pe munte.