Alegere inedită pentru conducerea interimară a SPD: Trei persoane, și nu una, îi vor conduce în luptă pe social-democrații din Germania

Alegere inedită pentru conducerea interimară a SPD: Trei persoane, și nu una, îi vor conduce în luptă pe social-democrații din Germania
foto: Hepta.ro / DPA Images / Bernd von Jutrczenka

Social-democrații germani, partenerii de guvernare ai Angelei Merkel, și-au numit conducerea interimară într-o formulă inedită de trei persoane, după ce Andrea Nahles a decis să demisioneze ca urmare a scorului dezastruos obținut la alegerile europarlamentare din finalul lunii mai.

Trioul interimar este alcătuit din Manuela Schwesig, premierul landului Mecklenburg-Vorpommern și fost ministru al Afacerilor de familie, Malu Dreyer, premierul landului Rhineland-Palatinate, respectiv Thorsten Schafer-Gumbel, liderul SPD din parlamentul regional al landului Hesse.

Desemnarea celor trei veterani a avut scopul de a stabiliza partidul, dar și de a da un semnal că formațiunea este pe mâini bune, scrie publicația. Totuși, alegând un trio, în dauna unui singur lider interimar – cum ar fi fost de așteptat, scoate în evidență diviziunea din rândul SPD.

După ce și-au dat la o parte trei lideri în mai puțin de trei ani, nu prea mai dorește nimeni această poziție. În orice caz, trioul interimar desemnat acum a anunțat foarte rapid că nu are niciun plan pentru partid pe termen lung.

Tags:
Ultima oră
17:51 - Bărbat din Dolj, rănit grav de artificii, la o petrecere. A fost transferat cu elicopterul la Spitalul Floreasca
17:43 - MAE dezvăluie câți moldoveni sunt în așteptare pentru cetățenia română. Cererile, afectate de pandemia de COVID-19
17:30 - Japonia prelungește starea de urgență la Tokyo și o introduce și în alte regiuni: Gazda Jocurilor Olimpice se confruntă cu un trend pandemic alarmant pe fondul variantei Delta
17:18 - Secția de Oncologie a Spitalului Județean Buzău, închisă pentru o săptămână. Singurul medic intră în concediu
17:13 - Ministerul Culturii a avut o execuție bugetară de 90% în primul semestru. Bogdan Gheorghiu: „Salut iniţiativa prim-ministrului Florin Cîţu. Românii trebuie să ştie şi să înţeleagă ce se întâmplă cu taxele şi impozitele pe care le plătesc”
17:00 - Atac ransomware asupra Spitalului Clinic Witting din București. SRI: Astfel de atacuri reprezintă un semnal de alarmă cu privire la nivelul scăzut de securitate cibernetică
16:45 - Belarus, gata să invite trupe rusești dacă este nevoie, spune Aleksandr Lukașenko: „Dacă este necesar, nu vom ezita”
16:42 - Vaccinul împotriva COVID-19, obligatoriu pentru medici în Ungaria. Măsura intră în vigoare de la 1 septembrie
16:35 - Scrisoare a mediului academic împotriva schimbărilor privind plagiatele. Klaus Iohannis: Am toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității
16:24 - Noi reguli privind acordarea concediului medical. Medicul de familie va acorda în prima etapă maxim 4 zile libere