Mai multe focuri de armă au fost auzite, vineri după-amiază, într-un bloc de lângă Gara Centrală din Koln, astfel că un suspect a fost reținut, informează Reuters preluat de Agerpres.
În acest sens, o operațiune a poliției germane a fost demarată. Forțele de ordine nu exclud ca alte persoane înarmate să se afle în clădire. O altă ipoteză ar fi aceea potrivit căreia focul ar fi fost deschis de o bandă de motocicliști, iar unii indivizi ar fi fugit din oraș.
Acestea fiind spuse, poliția din Koln îndeamnă populaţia să evite centrul oraşului, întrucât unităţi speciale se pregătesc să ia cu asalt clădirea unde s-au auzit împuşcăturile. Cu toate acestea, strada Altenberg, scena schimbului de focuri, nu a fost închisă.
UPDATE, ora: 19:30Un suspect înarmat a fost reţinut de forţele de ordine. Poliţia nu exclude să existe şi alte persoane înarmate, potrivit site-ului publicaţiei Bild. Incidentul ar putea avea legătură cu bande de motociclişti, anunţă poliţia.