O delegație a Congresului SUA, condusă de senatorul democrat Ed Markey, a ajuns duminică la Taipei pentru o vizită de două zile neanunțată, potrivit CNN.
Este a doua delegație a Congresului SUA care sosește în această lună pe insula revendicată de Beijing, în condițiile în care la început de august, într-un moment în care relațiile dintre SUA și China erau în mod deosebit de tensionate, Nancy Pelosi stârnea furia părții chineze devenind primul președinte al Camerei Reprezentanților americani care vizitează Taiwanul în ultimii 25 de ani.
Delegația americană – alcătuită din cinci membri – a venit „să reafirme sprijinul Statelor Unite pentru Taiwan” și „va încuraja stabilitatea și pacea în Strâmtoarea Taiwan”, a declarat un purtător de cuvânt pentru senatorul Ed Markey.
Din delegație mai fac parte patru membri ai Camerei Reprezentanților, și anume democrații John Garamendi, Alan Lowenthal și Don Beyer, respectiv republicana Aumua Amata Coleman Radewagen.
Ministerul taiwanez al afacerilor externe a salutat vizita delegației americane și le-a mulțumit membrilor săi că demonstrează sprijinul ferm al SUA pentru Taiwan în ciuda escaladării tensiunilor cu Beijingul.
Purtătorul de cuvânt al senatorului democrat a spus că delegația se întâlnește „cu lideri aleși și membri ai sectorului privat pentru a discuta interesele comune, inclusiv reducerea tensiunilor în Strâmtoarea Taiwan și extinderea cooperării economice, inclusiv investiții în semiconductori”.
China a criticat vizita, iar ambasada chineză la Washington a anunțat „contramăsuri hotărâte ca răspuns la provocările Statelor Unite”.
„Membrii Congresului Statelor Unite ar trebui să acționeze în consistență cu politica guvernului Statelor Unite o singură China”, spune purtătoarea de cuvânt a ambasadei, Liu Pengyu.
Armata chineză a anunțat că luni a efectuat noi exerciții militare în apropiere de Taiwan, potrivit Reuters.
Exercițiile au fost „un factor de descurajare sever”, a declarat armata chineză, care spune că SUA și Taiwan „continuă să facă trucuri politice care subminează pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan”.