Amenințarea Rusiei face Norvegia să revină la adăposturile anti-bombă, o practică la care a renunțat în anii `90. Vor fi obligatorii

Amenințarea Rusiei face Norvegia să revină la adăposturile anti-bombă, o practică la care a renunțat în anii `90. Vor fi obligatorii
Vladimir Putin și șeful Statului major general din armata rusă, Valeri Gherasimov, fotografiați pe 21 decembrie 2022 la o reuniune extinsă a Ministerului rus al apărării. Foto: Hepta.ro / Sputnik / Mikhail Kireev

Norvegia intenționează să reintroducă obligativitatea construirii de adăposturi de protecție civilă în clădirile noi, o practică la care s-a renunțat în 1998, a anunțat guvernul de la Oslo, vineri, potrivit Politico.

Amenințarea Rusiei face Norvegia să revină la adăposturile anti-bombă

Decizia autorităților norvegiene vine în contextul în care războiul din Ucraina va împlini în curând trei ani, iar Rusia – care are frontieră comună cu Norvegia în Cercul Polar – nu dă semne că ar vrea să renunțe la postura sa agresivă.

„Este mai multă incertitudine în jurul nostru. Trebuie să avem grijă de populația civilă, în eventualitatea unui „cel mai rău scenariu” cu război sau atac armat”, a declarat ministrul norvegian pentru justiție și securitate publică, Emilie Mehl, pentru televiziunea publică NRK.

„În acel caz, adăposturile sunt una dintre măsurile de protecție de care avem nevoie”, a punctat ea.

Autoritățile norvegiene propun două tipuri de buncăre

Guvernul Norvegiei propune două tipuri de adăposturi: unele noi care vor oferi protecție împotriva armelor chimice sau radioactive; unele care să îi apere pe cetățeni de armele convenționale – acestea ar putea fi construite în stații de metrou sau în parcări.

Măsura face parte dintr-un ghid care conține peste 100 de recomandări menite să întărească și să pregătească Norvegia pentru un eventual război, dar și pentru fenomene meteo extreme sau evenimente de genul pandemiilor.

„Disponibilitatea Rusiei de a folosi forța militară pentru a atinge obiective politice arată că Norvegia va trebui probabil să se confrunte cu un vecin imprevizibil și care prezintă riscuri, pentru o lungă perioadă de timp”, se arată în raport.

Tags: