O anchetă ONU condamnă moartea fostului președinte egiptean Mohamed Morsi

O anchetă ONU condamnă moartea fostului președinte egiptean Mohamed Morsi
Foto: Hepta

După mai multe luni de tăcere cu privire la moartea primului președinte ales al Egiptului, Mohamed Morsi, un raport al ONU precizează că „regimul închisorii” din Egipt ar fi putut să conducă„direct” la moartea fostului șef de stat, potrivit unor experți independenți.

Raportul afirmă, de asemenea, că sănătatea și viața a mii de prizonieri este pusă în pericol.

Morsi, care a devenit singurul lider democratic al Egiptului în 2012, a murit pe 17 iunie 2019, în timp ce a fost judecat pentru acuzațiile pe care el și observatorii legali spun că au fost motivate politic.

La doar un an de la președinția sa, el a fost destituit și închis în urma unei lovituri de stat militare condusă de ministrul apărării de atunci, Abdel Fatah el Sisi. În momentul morții sale, Morsi se confrunta cu o listă lungă de acuzații.

Fostul preşedinte egiptean a stat tot timpul izolat şi nu a primit îngrijiri medicale pentru „diabetul“ şi „hipertensiunea“ de care suferea, cu toate că autorităţile fuseseră avertizate în mod repetat în privinţa agravării stării sale de sănătate, potrivit anchetei.

O degradare care în cele din urmă „l-a ucis“, concluzionează experţii.