Angela Merkel anunță că Germania nu are „intenția” să impună vaccinarea obligatorie

Angela Merkel anunță că Germania nu are „intenția” să impună vaccinarea obligatorie
Foto: Hepta - DPA Images / Mario Salerno

Cancelarul german, Angela Merkel a anunțat marți că Germania nu ‘„intenţionează” să impună vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19, potrivit France Presse, citată de Agerpres.

„Nu cred că putem câştiga încredere prin schimbarea a ceea ce am spus până acum, adică fără vaccinare obligatorie, dar cred că putem câştiga încredere făcând publicitate vaccinării şi, de asemenea, lăsând cât mai mulţi oameni să devină ambasadori ai vaccinului pornind de la propria experienţă”, a precizat Angela Merkel, într-o conferinţă de presă.

„Cu cât mai mulţi se vaccinează, cu atât vom fi mai liberi, cu atât mai repede vom putea relua viaţa din nou”, a pledat Angela Merkel.

„Pot să fac publicitate în calitate de cancelar, cu o convingere profundă, pentru vaccinare”, a afirmat Merkel.

„Dar ştiu de asemenea uneori că ajută mai mult dacă, poate, propriul fiu este cel care îţi înlătură îndoielile, dacă o colegă îţi împărtăşeşte din propria sa experienţă de vaccinare în asociaţie sau în municipalitate, vorbim despre avantajele şi dezavantajele vaccinării”, a adăugat Merkel.

Anunțul cancelarului german vine după ce, luni, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunțat, într-un discurs televizat, că vaccinul anti-COVID va fi obligatoriu pentru angajaţii care intră în contact cu persoanele vulnerabile.

Tot luni, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat că, începând de la 1 septembrie, vaccinarea va fi obligatorie pentru personalul medical.