Externe
Pacea nu trebuie considerată de la sine înţeleasă, într-un context în care violenţa şi opresiunea care au loc în lume sunt şocante, a declarat cancelarul german Angela Merkel duminică la Paris.
„În timp ce noi comemorăm aici primul război mondial, în Yemen are loc cea mai mare criză umanitară”, a spus Merkel, potrivit agerpres.
„Nu trebuie să acceptăm niciun conflict armat, nu trebuie să exceptăm pe nimeni”, a subliniat cancelarul german.
„Majoritatea provocărilor de astăzi nu pot fi reglementate de o singură ţară, ci împreună. De aceea avem nevoie de o abordare comună. Dacă izolarea nu a fost soluţia acum 100 de ani, cum poate reprezenta azi o soluţie, într-o lume interconectată?”, a arătat Merkel.