Angela Merkel consideră ”foarte importante” loviturile aeriene americane în Irak

Angela Merkel consideră ”foarte importante” loviturile aeriene americane în Irak
Foto: theguardian.com

Cancelarul german Angela Merkel consideră ”foarte importante” loviturile aeriene americane împotriva jihadiștilor Statului Islamic (SI) în Irak, precizând însă că Germania nu intenționează să le acorde combatanților kurzi decât ”un ajutor material”, relatează AFP.

”Cred că acțiunea militară decisă de președintele Barack Obama este foarte importantă pentru a-i determina pe teroriști să dea înapoi”, a declarat dna Merkel într-un interviu care va apărea joi în trei ziare ale grupului regional de presă Zeitungsgruppe Thüringen.

Potrivit  cancelarului german, ”nu există nici o îndoială că SI comite crime și atrocități și că sute de mii de persoane aflate în mare suferință sunt aruncate pe drumuri”.

”Aceasta îmi întărește convingerea că parteneriatul nostru cu SUA este de o importanță majoră în contextul unor provocări globale, în pofida unor divergențe profunde între noi referitoare la activitatea serviciilor de informații americane”, a continuat dna Merkel, făcând aluzie la cazul de spionaj care a provocat tensiuni în relațiile dintre Berlin și Washington.

Referitor la acțiunea germană în Irak, cancelarul Merkel a confirmat poziția susținută de marți de guvernul său: paralel cu ajutorul umanitar de ”milioane de euro”, Germania intenționează să le furnizeze mijloace militare neletale autorităților regionale kurde, aflate în prima linie față de înaintarea jihadiștilor Statului Islamic.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:42 - Bărbat acuzat că a instigat pe rețelele sociale la ”executarea la zid” a membrilor CCR, pus sub control judiciar
19:39 - Cu aceste replicile plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul
19:01 - Cibrian Dobre, despre mandatele de senator pierdute de POT în județul Sălaj: „Ar fi trebuit să obțină 40% din voturile exprimate de sălăjeni” (VIDEO)
18:57 - Marius Humelnicu (PSD), despre mandatele parlamentarilor POT, care ar putea fi invalidate: „Indiferent dacă suntem un partid mai vechi sau unul mai nou, trebuie să respectăm legea”
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)