Aproximativ 20 de polițiști, trimiși la Paris pentru a ajuta Poliția franceză în combaterea infracțiunilor comise de români

Aproximativ 20 de polițiști, trimiși la Paris pentru a ajuta Poliția franceză în combaterea infracțiunilor comise de români
Foto: evz.ro

Douăzeci de polițiști au fost trimiși, luni, la Paris, pentru a sprijini Poliția franceză în cazurile în care sunt implicați cetățeni români, care comit pe teritoriul Franței fapte de cerșetorie, furturi și înșelăciuni, potrivit unui comunicat al Poliției Române.

Douăzeci de poliţişti români vor participa la cea de-a cincea misiune de tip suport operativ – patrulare, în perioada 2 decembrie a. c. – 31 ianuarie 2014, în Paris, Franţa. Aceştia vor însoţi autorităţile de resort pariziene în activităţi de patrulare şi misiuni de siguranţă publică şi vor acorda sprijin şi asistenţă directă în instrumentarea cauzelor de natură judiciară, în care sunt implicate persoane de cetăţenie română„, se arată în comunicat.

De asemenea, în perioada 2-31 decembrie, un poliţist român se va afla în misiune de patrulare în oraşul Strasbourg.

Potrivit anchetatorilor au existat și cazuri în care, prin înşelătorii de tip „alba-neagra”, infractorii români au reuşit să ia de la unii turişti sume de până la 2.000 de euro. Din punct de vedere al modului de operare descris de poliţişti, românii se poziţionau pe poduri, în zone circulate, iar jocul „alba-neagra” se făcea pe o bucată de cauciuc. În momentul în care apăreau poliţiştii, aceştia aruncat imediat în apă cauciucul respectiv, pentru ca, în lipsa probelor, infracţiunea să nu poată fi dovedită.

Potrivit IGPR, poliţiştii care participă la misiuni internaţionale de aces gen „au experienţă în structurile operative ale Poliţiei Române şi au parcurs un proces de selecţie, ce a constat în verificarea cunoştinţelor teoretice legislative, a nivelului de cunoaştere a limbii ţării în care vor desfăşura misiunea, dar şi a îndeplinirii la standarde europene a activităţilor specifice muncii de poliţie”.