Raport ONU: Un milion de specii sunt ameninţate cu DISPARIȚIA de oameni. Rata de extincție, cea mai mare din ultimii 10 milioane de ani (FOTO)

Raport ONU: Un milion de specii sunt ameninţate cu DISPARIȚIA de oameni. Rata de extincție, cea mai mare din ultimii 10 milioane de ani (FOTO)
Foto: Valea Șesii (sursă: pcmcluj.blogspot.com)

Aproximativ un milion de specii de animale șiplante sunt ameninţate cu dipariția din cauza activităţii omului, a avertizat ONU, într-unul din cele cuprinzătoare rapoarte concepute vreodată pe această temă.

Potrivit raportului publicat luni, rata de extincţie „este deja de câteva zecii de mii sau de sute de mii de ori mai mare decât media ultimilor 10 milioane de ani”.

Iar motivele principale sunt distrugerea habitatului, explotarea resurselor naturale, schimbarea climei sau poluarea.

Printre categoriile ameninţate se numără 40% dintre speciile de amfibieni, 33% din recifurile de corali şi peste o treime din toate mamiferele marine.

Foto: Copac din iazul de decantare Valea Șesii, o posibilă soartăa Roşiei Montana în situaţia în care ar fi demarate exploatările miniere (sursă foto: pcmcluj.blogspot.com)

În cazul Europei, raportul a concluzionat că: „Populaţia acestei regiuni consuma mai multe resurse naturale regenerabile decât produce. Cu toate acestea, acest proces este oarecum ameliorat de biocapacitățile mai mari ale Europei de Est şi ale părţilor nordice ale Europei Centrale şi de Vest”.

Potrivit cercetătorilor, 66% din habitatul natural european nu este conservat aşa cum ar trebui, acelaşi lucru aplicându-se şi unui procentaj de 27% dintre toate speciile.

La conceperea raportului, publicat de Intergovernmental Science-Policy Platform on Biodiversity and Ecosystem Services (IPBES)un comitet din cadrul ONU -, au luat parte 150 de experţi din 50 de ţări.

Foto: Recif de corali (sursă foto: Pixabay / visa vietnam)