Arabia Saudită a ameninţat că îşi retrage diplomaţii din Iran, dacă nu li se asigură protecţia

Arabia Saudită a ameninţat că îşi retrage diplomaţii din Iran, dacă nu li se asigură protecţia
Arabia Saudită a ameninţat că îşi retrage diplomaţii de la Teheran dacă autorităţile iraniene nu le ameliorează protecţia, informează AFP. "Sper că nu vom fi constrânşi să ne retragem misiunea diplomatic

Arabia Saudită a ameninţat că îşi retrage diplomaţii de la Teheran dacă autorităţile iraniene nu le ameliorează protecţia, informează AFP.

„Sper că nu vom fi constrânşi să ne retragem misiunea diplomatică de la Teheran, dacă Iranul nu ia măsurile necesare pentru protecţia sa”, a declarat prinţul Turki ben Mohammed, citat de sursa precizată.

Pe 11 aprilie mai mulţi studenţi au manifestat în faţa ambasadei Arabiei Saudite din Teheran faţă de prezenţa trupelor saudite în Bahrain şi assasianrea unor cetăţeni ai Bahrainului.

Potrivit AFP, Iranul a fost nemulţumit de trimiterea trupelor din Arabia Saudită şi din Emiratele Arabe Unite în Bahrain, pentru a sprijini forţele acestui stat, care au reprimat în nenumărate ori manifestaţiile organizate de şiiţi.

Populaţia din Bahrain şi ce iraniană este majoritar şiită.

Ultima oră
23:56 - O sportivă din echipa olimpică a Belarusului a refuzat să se urce în avion și a rămas pe aeroportul din Tokyo, unde fusese dusă împotriva voinței sale
23:22 - Bătaie între un grup de turiști și salvamari, în Eforie Nord. Trei persoane au ajuns la spital în urma conflictului, iar patru turiști au fost duși la audieri (VIDEO)
23:08 - Cinci adolescenți s-au înecat în râul Siret. Victimele aveau între 14 și 18 ani (VIDEO)
22:45 - Virgil Guran: Dacă rectificarea bugetară nu va fi făcută pentru toată lumea, e foarte grav / Funcțiile politice trebuie să treacă prin forul de conducere din partid (VIDEO)
22:14 - Igor Grosu, după discuția cu Ludovic Orban: „Am fost asigurat că România este gata să intensifice semnificativ susținerea Republicii Moldova cu proiecte importante”
21:56 - Un adolescent de 15 ani s-a înecat în râul Suceava, pe raza localității Milișăuți
21:35 - Trei cutremure duminică în Vaslui. Unul dintre seisme, produs în jurul orei 21, a avut o magnitudine de 4,1
20:56 - Sute de persoane au protestat la Berlin împotriva restricțiilor. Poliția germană spune că a fost „agresată și atacată”, ceea ce „a condus la utilizarea lacrimogenelor, a bastoanelor și a violenței fizice” (VIDEO)
20:27 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic. De ce este importantă mâncarea și cât de des ar trebui să mergem la dentist (VIDEO)
20:04 - Operatorii feroviari privați resping acuzațiile lansate de ministrul Cătălin Drulă: „Să nu ne mai chemați la astfel de întâlniri folosite numai pentru a vă crea o imagine în fața presei”