Armata Venezuelei susține că a capturat trei nave de luptă columbiene abandonate, pe care soldații le-au găsit, sâmbătă, în timp ce patrulau în zona fluviului Orinoco, la doar câteva zile distanță de momentul în care Nicolas Maduro acuza țara vecină că a sprijinit o tentativă eșuată de invazie, relatează Reuters.
Printr-un comunicat, Ministerul venezuelean al Apărării a declarat că navele erau echipate cu mitraliere și muniție, dar nu aveau echipaj la bord, adăugând că descoperirea a fost făcută în cadrul unei operațiuni naționale pentru a garanta „libertatea și suveranitatea” Venezuelei.
Diplomația columbiană nu a răspuns solicitărilor Reuters de a face un comentariu pe subiect.
Vestea vine în contextul în care, miercuri, televiziunea de stat din Venezuela a transmis un interogatoriu, care viza un fost soldat al SUA și în care acesta spunea că o companie de securitate din Florida l-a angajat pentru a antrena trupe de disidenți venezueleni, în Columbia, pentru o operațiune ce urmărea preluarea controlului asupra aeroportului din Caracas și capturarea președintelui Nicolas Maduro.
Autoritățile de la Caracas susțin că bărbatul, pe numele său Luke Denman, a fost arestat alături de alte 12 persoane, printre care un al doilea cetățean SUA, în condițiile în care aceștia au încercat să pătrundă pe cale maritimă, luni, în Venezuela, din Columbia. Guvernul Maduro susține că un alt raid, care ar fi avut loc în ziua premergătoare, s-ar fi soldat cu moartea a opt persoane.
Același Nicolas Maduro l-a acuzat, miercuri, pe președintele Columbiei, Ivan Duque, că a permis ca operațiunea să aibă loc.
România este una dintre multele țări care l-au recunoscut pe Juan Guaido, liderul opoziției, în postura de președinte legitim interimar. Potrivit Administrației Prezidențiale de la București, președintele Klaus Iohannis lua această decizie „înurma analizării atente a situației, inclusiv din punct de vedere politico-diplomatic și juridic, și în contextul în care majoritatea statelor membre UE și o serie de aliați și parteneri importanți ai țării noastre din spațiul euroatlantic”.Marea Britanie, Austria, Germania, Franţa, Spania, Ungaria, Suedia, Danemarca, Republica Cehă, Croaţia, Polonia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Portugalia, Lituania, Letonia şi Estonia sunt alte state UE care au întreprins demersuri similare, dar trebuie precizat că și UE, ca entitate politico-economică, a făcut același lucru.
SUA sunt, totuși, națiunea care au pus cea mai mare presiune pe regimul autoritar de la Caracas. Pe lângă sancțiuni – pe care s-a arătat dispussă le ridice dacă opoziția venezueleană și socialiștii formează un guvern interimar fără prezența lui Nicolas Maduro – guvernul federal l-a acuzat pe liderul latinoamerican de „narco-terorism” și l-a trimis în judecată, alături de alți oficiali de top din Venezuela.