Departamentul de Stat american a anunțat joi că cel puțin 16 angajați ai Ambasadei SUA din Cuba au fost ținta unor atacuri acustice, aceștia necesitând îngrijiri medicale, potrivit BBC, citat de Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, mai mulți membri ai personalului Ambasadei au solicitat tratamente.
”Putem confirma că cel puţin 16 angajaţi ai Guvernului SUA, membri ai personalului Ambasadei, au avut simptome similare. Tratăm situaţia extreme de serios”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.
Oficialii de la Havana neagă că ar fi efectuat astfel de atacuri, urmând să învestigheze aceste suspiciuni.
The Associated Press relatează că tulburările de auz ale diplomaţilor ar fi putut fi generate de către anumite dispositive sonice ce emit unde sonore capabile să provoace daune irevocabile.
Rex Tillerson, Secretarul de Stat al SUA a cerut autorităților din Cuba să-i identifice pe cei care au comis atacul.